Se schimbă sentințele?** Verdictul în cazul ucigașilor lui Cozma n-a mulțumit pe nimeni

Se schimbă sentințele?** Verdictul în cazul ucigașilor lui Cozma n-a mulțumit pe nimeni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nici 24 de ore n-au trecut de la comunicarea sentinței
asasinilor lui Marian Cozma, că au și apărut contestațiile! Ce s-a
auzit joi între pereții Tribunalului din Veszprem? Raffael Sandor
și Nemeth Gyozo – pedeapsa pe viață, Ivan Sztojka – 20 de ani la
zdup, iar cei patru complici trimiși după gratii între trei și
cinci ani!

Dar ce s-a întâmplat ieri? Cum sentința prezentată în urmă cu
două zile nu avea un caracter definitiv, decizia a provocat
insomnii peste tot. În România, Petre Cozma, părintele bântuit de
gânduri negre de doi ani și patru luni, a anticipat în mare parte
corect. A prevăzut că avocații criminalilor vor sări la gâtul
judecătorilor, iar acțiunea a avut loc dis-de-dimineață! Ce pretind
apărătorii maghiarilor de etnie rromă? Că lui Sandor și Gyozo
pedeapsa pe viață să fie transformată într-una pe termen limitat –
judecătorii anunțau joi că cei doi nu vor putea fi eliberați decât
după 30 de ani (adică atunci când ar fi avut peste 70 de ani) – iar
lui Sztojka să-i fie redusă de la 20 de primăveri la doar 12!

Deși au marșat pe zicala „încercarea moarte n-are”, avocații
s-au lovit însă de un contraatacul venit din partea procurorilor!
Aceștia și-au exprimat, conform presei maghiare, stupoarea la
aflarea sentinței și au făcut recurs! Pe Sztojka ar intenționa să-l
mai încarce cu încă 5 ani (25! În total), iar complicilor să le fie
suplimentată pedeapsa cu trei-patru ani! Procesul se va muta la
Gyor, iar destinul asasinilor e lăsat deocamdată în
așteptare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×